Asculta, baiete draga, ce zici tu daca ne-am desparti?
Azi mi s-a pus pata, nu e adresata practic pentru nimeni... dar teoretic este pentru toti!
Vreau sa meditam la o problema foarte interesanta pe care am intalnit-o in mai multe locuri in romane...
Azi mi s-a pus pata, nu e adresata practic pentru nimeni... dar teoretic este pentru toti!
Vreau sa meditam la o problema foarte interesanta pe care am intalnit-o in mai multe locuri in romane...
"O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... (...) Femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia inapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului. Niciun doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti, caci i-ar ucide pe amandoi. Cand e cu adevarat vorba de o iubire mare, daca unul dintre amanti incearca imposibilul, rezultatul e acelasi! Celalalt, fie el barbat sau femeie, se sinucide, dar inainte poate sa ucida. De altminteri, asa e si frumos. Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Caci cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt." (Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi)
"-Daca am omorat-o pe Isabelle as vrea macar sa stiu de ce!
-Pentru ca o iubeai. Fiecare ucide ceea ce iubeste.
-Cum adica? M-am intors acasa si am infipt cutitul in pantecele sotiei mele asa... fara niciun motiv?
-Fara alt motiv decat iubirea, care duce totul la pierzanie.
-Toate aceste fraze frumoase nu au nicio noima pentru mine.
-Au insa o noima pentru mine care salasluiesc acolo in interiorul tau. Nu trebuie sa ascundem adevarul: chiar si cel mai indragostit baiat - mai ales cel mai indragostit barbat - ajunge sa-si doreasca mai devreme sau mai tarziu, fie si pret de o clipa, sa-si ucida sotia. Clipa aceasta sunt eu!" (Amelie Nothomb - Cosmetica dusmanului)
"Arde tot ceea ce iubesti si iubeste tot ceea ce ai ars!" (Amelie Nothomb - Combustibilii)
ce credeti? au "amantii" acest drept - de viata si de moarte - unul asupra celuilalt?
eu oscilez intre pareri...
cateodata, cand pot cu adevarat sa trec peste oroarea gandului ca e viata unui om in joc, ca nu poate sa revina inapoi etc, am impresia ca e chiar normal, natural.
tot Amelie (care are o pasiune deosebita sa ucida una dintre partile unui cuplu) spunea la un moment dat ca asasinul este singurul care il cunoaste cu adevarat pe cel pe care il ucisese. Ca a ucide este un adevarat proces de mistificare, cunoastere si autocunoastere...
Presupunand ca e legal sa iti omori sotul/sotia pentru absolut orice motiv (din dragoste, gelozie, obligatie)... ar putea aceasta legalitate sa faca actul moral? Este moartea cu adevarat un proces de eliberare? Redai astfel persoanei iubite... libertatea?
Nu cred ca pot sa imi formez pe aceasta tema o parere coerenta, un discursc cu cap si coada care sa ofere cu adevarat o imagine a ceea ce gandesc.
Ce rost are sa lasi in viata ceva ce iubesti atata timp cat iubirea ideala e cu atat mai puternica cand obiectul iubirii nu mai e aproape? Ce rost are sa lasi in viata ceva care nu te mai iubeste, nu te respecta? De ce nu ai accepta vina si obligatia de a ucide pe cineva pentru un bine general...
Ce rost are sa ucizi ceva ce iubesti? Ce rost are sa ucizi ceva ce nu te mai iubeste? Ce rost are sa accepti obligatia si vina de a ucide pe cineva pentru un presupus bine general?
Ai acest drept???
(amintiti-va ca ne aflam in situatia unei depline legalitati)
Ai acest drept?
"-Daca am omorat-o pe Isabelle as vrea macar sa stiu de ce!
-Pentru ca o iubeai. Fiecare ucide ceea ce iubeste.
-Cum adica? M-am intors acasa si am infipt cutitul in pantecele sotiei mele asa... fara niciun motiv?
-Fara alt motiv decat iubirea, care duce totul la pierzanie.
-Toate aceste fraze frumoase nu au nicio noima pentru mine.
-Au insa o noima pentru mine care salasluiesc acolo in interiorul tau. Nu trebuie sa ascundem adevarul: chiar si cel mai indragostit baiat - mai ales cel mai indragostit barbat - ajunge sa-si doreasca mai devreme sau mai tarziu, fie si pret de o clipa, sa-si ucida sotia. Clipa aceasta sunt eu!" (Amelie Nothomb - Cosmetica dusmanului)
"Arde tot ceea ce iubesti si iubeste tot ceea ce ai ars!" (Amelie Nothomb - Combustibilii)
ce credeti? au "amantii" acest drept - de viata si de moarte - unul asupra celuilalt?
eu oscilez intre pareri...
cateodata, cand pot cu adevarat sa trec peste oroarea gandului ca e viata unui om in joc, ca nu poate sa revina inapoi etc, am impresia ca e chiar normal, natural.
tot Amelie (care are o pasiune deosebita sa ucida una dintre partile unui cuplu) spunea la un moment dat ca asasinul este singurul care il cunoaste cu adevarat pe cel pe care il ucisese. Ca a ucide este un adevarat proces de mistificare, cunoastere si autocunoastere...
Presupunand ca e legal sa iti omori sotul/sotia pentru absolut orice motiv (din dragoste, gelozie, obligatie)... ar putea aceasta legalitate sa faca actul moral? Este moartea cu adevarat un proces de eliberare? Redai astfel persoanei iubite... libertatea?
Nu cred ca pot sa imi formez pe aceasta tema o parere coerenta, un discursc cu cap si coada care sa ofere cu adevarat o imagine a ceea ce gandesc.
Ce rost are sa lasi in viata ceva ce iubesti atata timp cat iubirea ideala e cu atat mai puternica cand obiectul iubirii nu mai e aproape? Ce rost are sa lasi in viata ceva care nu te mai iubeste, nu te respecta? De ce nu ai accepta vina si obligatia de a ucide pe cineva pentru un bine general...
Ce rost are sa ucizi ceva ce iubesti? Ce rost are sa ucizi ceva ce nu te mai iubeste? Ce rost are sa accepti obligatia si vina de a ucide pe cineva pentru un presupus bine general?
Ai acest drept???
(amintiti-va ca ne aflam in situatia unei depline legalitati)
Ai acest drept?
RSS Feed (xml)
ok. nu chestii grele de gandit la ora asta, te rog. nu. hm:-?. dar sa stii sunt total de acord:-?. si nu nu avem acest drept. dar pot sa jur ca dreptul de al trimite undeva in masa, pe respectivul:)), pentru ca de cele mai multe ori, e un el, sa fim seriosi:)).:">. avem cu siguranta tot dreptul.si sincer? ajuta.;;)
RăspundețiȘtergerem... pot medita ani buni la asta si sa nu ajung la nimic concret:)) ca sa fiu ft ancorata de realitatea majoritatii, reactia ar fi "oh doamne:-s cum sa-ti treaca asa ceva prin minte, e o fiinta vie! de asta se despart frumos sau divorteaza oamenii, nu? nu... fals... fac asta ca sa-si redea siesi libertatea nu celuilalt. Acuma revenind la constiinta mea:-j BINEINTELES ca au dreptul... legal sau nu... daca unul iubeste si celalalt nu mai iubeste atunci nu numai iubirea dintre ei moare ci si.. cel ce iubeste. si atunci nu are el oare tot dreptul sa ucida la randul sau ceva ce celalalt iubeste?;;) desigur.. e valabil doar daca iubirea e dincolo de un anumit nivel pt ca daca exista scopuri si interese la mijloc e deja crima cu premeditare si no emotion included...si apoi, dupa ce fiinta iubita e moarta, realizeaza ca nu poate si nu vrea sa existe fara ea pt ca tot ceea ce il tinea ancorat in lumea asta era ea... si pleaca si el pe acelasi drum...(fizic sau nu) :-??
RăspundețiȘtergerestiu la ce te gandeai cand ai scris asta. la ce drept de a te sinucide dar mai intai a ucide... a ucide cu sange rece pt a pedepsi chiar daca stii ca ulterior tu vei sangera mai mult. "daca unul iubeste si celalalt nu mai iubeste atunci nu numai iubirea dintre ei moare ci si.. cel ce iubeste"... dar sa stii angie ca e mult mai greu sa suporti gandul ca esti iubit fara a putea iubi, decat ca iubesti fara a fi iubit...
RăspundețiȘtergereNuuuu[-x nu ma gandeam la ce crezi tu ca ma gandeam... ma gandeam la mine ;)) trebuia sa te astepti la ceva de genul asta... moartea a avut intotdeauna semnificatia libertatii pentru mine.
RăspundețiȘtergere(cum eu sunt aia care traieste la mijlocul universului lui Blaga contaminat de cel a lui Bacovia...)Sti... Lumea e imensa, luminoasa, agita, plina de emotii pozitive, de iubire... rar o vad si eu asa. dar sentimentul de captivitate si de rece si dur ramane. lumea aia vie imi pare sticla colorata. moarta, rece, indiferenta.. usor de distrus. ca o colivie imensa.. ale carei bari le poti impinge dar nu poti trece dincolo de el. si deja m-a lovit filozofia:-< revenind la subiect.. daca iti pasa, da. e infinit mai groaznic de suportat gandul ca esti iubit fara a putea iubi(crede-ma ca stiu. traiesc din plin experienta in prezent).
Iubirea... pff... iubirea aia care sta la baza existentei umane e si cea care duce la prabusirea umanitatii tot o data. pentru ca iubirea sterge, ascunde, tradeaza, inseala, minte si mai ales distruge, ucide tot ceea ce este la un anumit moment iubit. ca focul. e frumos cand arde... il privesti si jocul de lumini si caldura te fascineaza. apoi te trezesti uitandu-te la cenusa.. gri, rece.. doar pulbere de vise. asta e iubirea...